Cum arata Isus?

Cum era chipul lui Iisus Hristos? Scripturile nu spun nimic despre aspectul fizic al celui care, în urmă cu două mii de ani, le-a revelat credincioşilor imaginea lui Dumnezeu în carne şi oase, iar cei care au avut norocul să privească "chipul chipurilor" au rămas poate atît de miraţi încît nu au lăsat în urmă nici o descriere; în schimb, această mare mirare provocată de acel Nazarinean a inspirat geniul artiştilor din toate vremurile, notează Avvenire.

Flavio Caroli, profesor de Istoria Artei Moderne la "Institutul Politecnic" din Milano, a încercat o descriere a Mîntuitorului în cartea intitulată "Chipul lui Iisus. Istoria unei imagini din antichitate la arta contemporană" (editura Mondadori), carte care apare astăzi în librăriile din Italia. Este paradoxal, dar prima imagine a lui Iisus este opera unui duşman al său: o caricatură grosolan redată cu graffiti în secolul II într-o casă de pe colina Palatinului din Roma. Se întrezăreşte un crocifix pe care era răstignit un om cu cap de asin şi o persoană care este în adorare. Inscripţia în greacă este "Alexamenus îl adoră pe Dumnezeul său". Ştim că păgînii îi luau în derîdere pe creştini ca adoratori ai unui asin, în timp ce primii creştini ezită să-l înfăţişeze direct pe Hristos, cel puţin pînă la începutul secolului IV, afirmă autorul cărţii într-un interviu acordat ziarului Avvenire.

Imaginea Mîntuitorului începe să fie repezentată mai tîrziu, din cauza prudenţei unui grup persecutat care preferă simboluri care fac aluzie la Iisus.

Totuşi, în primele secole ale creştinismului, imaginile cu Iisus trimit întotdeauna la o persoană fără barbă, modelat după figura lui Apolo. Cotitura apare la jumătatea secolului al IV-lea în catacombele Comodila din Roma: o pictură anonimă îl înfăţişează pentru prima dată pe Iisus cu părul lung şi barba deasă, o imagine care s-a impus de-a lungul secolelor.



Se pare că îşi are originea într-un text apocrif, atribuit unui funcţionar roman contemporan cu Iisus care vorbeşte despre el ca fiind "un bărbat înalt, cu părul de culoarea nucilor de Sorrento, barbă deasă nu prea lungă, de aceeaşi culoare cu părul, şi cu ochi albaştri". O descriere care corespunde mai mult sau mai puţin trăsăturilor tipice din Orientul Mijlociu. Mai îndoielnică pare culoarea ochilor, rareori reprezentaţi de culoare albastră. Iisus apare iniţial doar ca tămăduitor şi învăţător, fiind excluse episoadele mai umilitoare din viaţa sa. Mai ales în lumea din Răsărit, icoanele accentuează aspectul divin, şi abia în Evul Mediu începe să apară imaginea suferinţei, ca de pildă în pictura "Crucifixul" de Cimabue.



Dimensiunea tragică va fi apoi exacerbată de Reforma protestantă, fiind emblematică "Răstignirea", opera lui Mathias Grunewald.


Mathias Grunewald - "Rastignirea"

Artistul care a ştiut să redea cel mai bine natura umană şi divină a lui Hristos a fost Piero della Francesca,



dar în arta occidentală se pot da numeroase alte exemple sublime, cum ar fi "Hristos Mort" de Mantegna

, "Cina cea de taină" a lui Leonardo da Vinci care redă pentru prima dată dimensiunea introspectivă



, "Schimbarea la faţă" de Rafael sau "Pieta Rondanini" de Michelangelo.



În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, cînd raportul instituţional al marii arte cu temele sacre se atenuează, începe să se afirme dimensiunea intimă: Iisus devine martorul nefericirii artistului şi al omului modern. Un materialist precum Daumier realizează în 1850 "Ecce Homo", o capodoperă.



Iar Gauguin, identificîndu-se cu durerea lui Iisus, se înfăţişează pe el însuşi în "Hristos în grădina cu măslini".

Există rezultate poetice şi în secolul XX, secol al tuturor retoricilor şi al tuturor laicismelor, cînd Piccaso va spune: "Nu există o temă mai frumoasă decît o răstignire, ca dovadă că a fost abordată timp de peste o mie de ani de milioane de ori".