Acasa
Au existat intotdeauna doua cai pentru a ajunge la zei sau la Dumnezeu. Prima, cea mai raspandita, este cea exoterica: ea consta intr-un mesaj adresat celor multi. Cele trei religii ale Cartii, iudaismul; crestinismul si islamismul, sunt, prin natura lor, religii exoterice; profetii din Biblie, lisus sau Mahomed au fost purtatorii cuvantului sfant, accesibil tuturor. La marginea acestor mari culte constituite exista o a doua cale de acces la divinitate, care se caracterizeaza prin aspectul sau ezoteric si elitist. Cu siguranta ezoteric, deoarece drumul trasat vizeaza transformarea indivizilor “din interior" , facand din ei niste initiati. Elitist, deoarece adeptii sunt putin numerosi, considerandu-se o mana de alesi carora le este rezervata adevarata mantuire. Adeptii caii ezoterice impart oamenii in doua categorii: initiatii, singurii capabili sa aspire la adevarul adevarat, si ceilalti, considerati ,,ignoranti", ,,necredinciosi" sau pur si simplu ,,profani"; incapabili a primi revelatia divina. Aceasta conceptie ii determina pe initiati, barbati sau femei, sa se regaseasca in confreriile ezoterice inchise, detinatoare ale unei doctrine si ale unor ritualuri proprii, garantii ale celei mai inalte recompense spirituale.
Secretul se regaseste in centrul societatilor religioase. El constituie liantul, chiar fundamentul lor: fara el; favoarea contactului privilegiat cu divinitatea dispare, iar adeptii au soarta comuna a muritorilor. Secretul se manifesta in moduri diferite. Cel mai evident este secretul apartenentei. Se intalneste in special la druzi sau la alawiti; care secole la rand au practical laqiya, ,,disimularea", pentru a scapa de per-secutii si pentru a-si apara cultul. In ceea ce-i priveste pe Fratii Puritatii; secta ismaeliana din secolul al X-lea; nu cunoastem nici astazi identitatea membrilor sai, autori ai unei opere literare importante. Aceste grupari au o dubla caracteristica. Societati inchise, ele au fost persecutate frecvent de religiile oficiale din care s-au nascut in mod mai mult sau mai putin evident, si carora le-au amenintat uneori autoritatea si suprematia. Este cazul gnosticilor; care au fost denuntati cu vehementa de autorii crestini, sau al maniheenilor, care s-au instrainat de clerul zoroastrian. Invers, majoritatea gruparilor au afisat cel mai mare dispret fata de celelalte culte, de unde vointa de a nu se amesteca cu ele. Astfel, adeptii orfismului antic au refuzat intotdeauna sa participe la sarbatorile celebrate de cetatile grecesti.
Practicarea secretului nu se refera doar la identitatea membrilor unei societati religioase, ci mai ales la mesajul acestor societati, de care beneficiaza doar adeptii lor. In general, mesajul decurge din revelatia adresata unei minoritati infime de persoane. Este cazul gnosticilor care pretindeau ca sunt depozitarii secretelor ascunse revelate Apostolului loan de catre lisus, dupa Invierea Sa. Doar cei cativa initiati in aceste secrete puteau aspira la viata vesnica. Schema este valabila si pentru majoritatea societatilor secrete antice care puneau la baza invatamintelor lor comunicarea misterelor. Chiar si astazi, numeroase secte religioase isi atrag membrii prin comunicarea unui secret incomensurabil, profitand adesea de credulitatea sau disperarea lor...
Exista inca un domeniu in care secretul era dominant: acela al ritualurilor. Practicarea lor reprezinta caracteristica mai multor societati secrete religioase. Ceremoniile, inseparabile de mesajul transmis adeptilor, sunt adesea de nepatruns chiar si in zilele noastre. Nu putem decat sa ne imaginam spectacolul la care trebuia sa asiste faraonul, mare preot si initiat suprem in tainele religiei egiptene. In ceea ce priveste Misterele Eleusine, legate de cultul Demetrei si al Persefonei, nu cunoastem nimic din practica lor. Ca si pentru marile religii, ritualul asigura coeziunea comunitatii; el trebuia ferit de ochii profanului pentru a adauga misterului aura necesara pentru a convinge membrii ca folosesc aceleasi gesturi si cuvinte, cunoscute numai de ei si care le intaresc credinta.
Secretul se regaseste in centrul societatilor religioase. El constituie liantul, chiar fundamentul lor: fara el; favoarea contactului privilegiat cu divinitatea dispare, iar adeptii au soarta comuna a muritorilor. Secretul se manifesta in moduri diferite. Cel mai evident este secretul apartenentei. Se intalneste in special la druzi sau la alawiti; care secole la rand au practical laqiya, ,,disimularea", pentru a scapa de per-secutii si pentru a-si apara cultul. In ceea ce-i priveste pe Fratii Puritatii; secta ismaeliana din secolul al X-lea; nu cunoastem nici astazi identitatea membrilor sai, autori ai unei opere literare importante. Aceste grupari au o dubla caracteristica. Societati inchise, ele au fost persecutate frecvent de religiile oficiale din care s-au nascut in mod mai mult sau mai putin evident, si carora le-au amenintat uneori autoritatea si suprematia. Este cazul gnosticilor; care au fost denuntati cu vehementa de autorii crestini, sau al maniheenilor, care s-au instrainat de clerul zoroastrian. Invers, majoritatea gruparilor au afisat cel mai mare dispret fata de celelalte culte, de unde vointa de a nu se amesteca cu ele. Astfel, adeptii orfismului antic au refuzat intotdeauna sa participe la sarbatorile celebrate de cetatile grecesti.
Practicarea secretului nu se refera doar la identitatea membrilor unei societati religioase, ci mai ales la mesajul acestor societati, de care beneficiaza doar adeptii lor. In general, mesajul decurge din revelatia adresata unei minoritati infime de persoane. Este cazul gnosticilor care pretindeau ca sunt depozitarii secretelor ascunse revelate Apostolului loan de catre lisus, dupa Invierea Sa. Doar cei cativa initiati in aceste secrete puteau aspira la viata vesnica. Schema este valabila si pentru majoritatea societatilor secrete antice care puneau la baza invatamintelor lor comunicarea misterelor. Chiar si astazi, numeroase secte religioase isi atrag membrii prin comunicarea unui secret incomensurabil, profitand adesea de credulitatea sau disperarea lor...
Exista inca un domeniu in care secretul era dominant: acela al ritualurilor. Practicarea lor reprezinta caracteristica mai multor societati secrete religioase. Ceremoniile, inseparabile de mesajul transmis adeptilor, sunt adesea de nepatruns chiar si in zilele noastre. Nu putem decat sa ne imaginam spectacolul la care trebuia sa asiste faraonul, mare preot si initiat suprem in tainele religiei egiptene. In ceea ce priveste Misterele Eleusine, legate de cultul Demetrei si al Persefonei, nu cunoastem nimic din practica lor. Ca si pentru marile religii, ritualul asigura coeziunea comunitatii; el trebuia ferit de ochii profanului pentru a adauga misterului aura necesara pentru a convinge membrii ca folosesc aceleasi gesturi si cuvinte, cunoscute numai de ei si care le intaresc credinta.