Acasa
Ros Hasana – Anul Nou (aprox. sepembrie.-octombrie)
Pe rabojul primei zile a lunii Tisr e incrustat: “De Ros Hasana se scrie si de Iom Kipur se pecetluieste, in ceruri, cine va trai si cine va muri…” Aceasta fraza dintr-o rugaciune lamureste intreg sensul sarbatorii Anului Nou si explica de ce evreii incep un An Nou nu cu petreceri, ci cu rugaciuni calde catre Divinitate. De aceea, conceptia religioasa evreiasca a stabilit intre Ros Hasana si Iom Kipur zece zile de pocainta, cand fiecare om se roaga lui Dumnezeu. Ruga curata, sincera, pornita din inima, pocainta completa si ajutorarea celor in nevoie influenteaza atunci cerul, astfel ca de Iom Kipur, cand sentinta se va pecetlui, sa existe motive ca sa induplece pe bunul Dumnezeu. Caci, cum au spus mai toti profetii, Creatorul, spre a ierta, nu cere decat ca omul sa-si innoiasca inima - sa se hotarasca sa nu mai greseasca niciodata. Pentru acest proces din ceruri al sufletului fiecarui om, Anul Nou evreiesc se mai numeste si “Iom Hadim” – “Ziua judecatii”.
Iom Kipur - ,,Ziua Iertarii” (aprox. octombrie)
Cea mai simbolica dintre sarbatorile evreiesti e Iom Kipur, pentru ca in aceasta zi Atiotputernicul decide nu numai soarta individului, ci soarta intregului popor evreu. Conceptia iudaica hotarand rolul individului in societate, l-a legat astfel de colectivitate, incat de viata fiecaruia depinde, adesea, soarta poporului intreg. Istoria din vremurile strabune si pana azi, a confirmat aceasta teza, statornicind ca pacatul unui individ se rasfrange asupra intregului popor, asa dupa cum piosenia unui singur om poate salva intreaga natiune. De aceea, in ajun de Iom Kipur, evreul e dator sa se duca sa se impace cu cei cu care s-a certat, sa-si indeplineasca indatoririle fata de Stat si fata de obste. Numai dupa aceasta poate sa se prezinte lui Dumnezeu.
Sucot – „Sarbatoarea colibelor” (aprox.octombrie)
In amintirea faptului ca, la iesirea din Egipt, evreii au locuit o vreme in colibe, numite in stravechea limba ebraica „Sucot”, - a stabilit Moise perpetuarea acestei traditii. Cu acestea – ca si in atatea prilejuri – Profetul nu voia decat sa fixeze in amintirea evreului miraculoasa iesire din Egipt. Ca toate zilele mari ale evreilor si aceasta sarbatoare era legata de munca pamantului. De aceea, poate, nu avea o data precisa. Suca a ramas in traditia evreiasca din ziua in care israelitii au capatat tara lor, acum trei milenii si jumatate. In zilele de toamna locuiau opt zile intr-o coliba, numita Suca, in amintirea faptului ca in astfel de incaperi au locuit stramosii iesiti din Egipt. De aici si denumirea sarbatorii: Sucot (colibele). O suca era compusa din patru grinzi, prinse cu sipci si sindrila drept pereti, iar drept acoperis papura si frunze, prin care se stravedea cerul, cu stelele inghetate de toamna. In interior coliba era impodobita cu covoare si ciorchini de struguri si fructe. Drept mobila o Suca avea doar o masa si cateva scaune. Aici gospodarul si familia sa luau masa si savarseau binecuvantarea vinului, cantand apoi imnuri de slava lui Dumnezeu, in fata marturiei stelelor. Evlaviosii obisnuiau sa doarma in suca, convinsi fiind ca bunul Dumnezeu insusi ii ocroteste, ba chiar li se arata, asa cum, intr-o Suca s-a aratat Atotputernicul patriarhul Avraam.
„Hosana Raba; Semini Ateret; Simhat Thora” (aprox. octombrie)
Ultimele zile de Sucot se numesc Hosana Raba, Semini Ateret si Simhat Thora. A saptea zi a sarbatorii colibelor a primit denumirea de „Hosana Raba”. Pentru prima oara s-a praznuit aceasta sarbatoare sub cel de-al doilea Templu din Ierusalim. In cadrul rugilor si multumirii lui Dumnezeu pentru ca da ploaie la timp, se faceau procesiuni uriase. Semini Ateret e a opta zi de Sucot. In vremurile biblice sarbatoarea colibelor se incheia cu o adunare religioasa, de unde si numele sarbatorii acesteia. Astazi, din toate obiceiurile strabune au ramas si aici doar rugaciunile, din care doua sunt caracteristice: ruga catre Domnul pentru ploaie la timp si multumirea catre Dumnezeu pentru ca a binecuvantat pamantul cu rod. Singura sarbatoare evreiasca a carei praznuire implica oarecare fast e „Simhat Thora” Bucuria primirii Thorei.
„Hanuca” (aprox. decembrie)
Evreii n-au sarbatori nationale. Chiar acelea care sunt pornite de la amintirea unei intamplari la capatul careia istoria a inregistrat un act national au fost legate de credinta in Dumnezeu. Toate evenimentele nationale, care s-au inregistrat fara colaborarea expresa a Divinitatii, n-au incrustat pe filele calendarului evreiesc, nici o sarbatoare. Astfel, evenimentul national al iesirii din Egipt e praznuit prin sarbatoarea Pastilor, fiind opera exclusiva a lui Dumnezeu, in timp ce cucerirea Canaanului, care nu s-a savarsit cu sprijinul Divinitatii, ci exclusiv prin oameni, nu constituie o sarbatoare, dupa cum nici cucerirea Ierusalimului nu constituie, din aceleasi motive, o sarbatoare. In amintirea minunii de atunci, se aprind in fiecare casa lumanarele, in prima zi una ; in a doua zi doua; etc. iar a opta zi, opt. Lumanarelele se aprind la sinagoga, intre rugaciunile de Minha si Maariv, iar la domiciliu, dupa ruga Maariv.
Istoricul si obiceiurile legate de Hamisa Asar Bisvat (aprox. februarie)
Hamisa Asar Bisva inseamna 15 zile din luna Sevat si e una din cvasi-sarbatorile evreiesti, in special o sarbatoare a copiilor. Anul Nou al pomilor. (Ros Hasana la Iilanot). In biblie nu gasim mantionata aceasta zi, totusi se pare ca ea are o obarsie straveche. Unii invitati cred ca aceasta era data cand incepea sadirea copacilor in Palestina, deci o data a agricultorului paletinian. Taranul evreu era miscat de innoirea firii si multumea lui Dumnezeu ca-i pregateste din nou cele trebuincioase vietii.
„Purim” – Sarbatoare destinului.(aprox. martie)
Purim e singura sarbatoare laica a poporului evreu. Intr-adevar, in timp ce toate sarbatorile evreiesti sunt legate de slujbe religioase, iar manifestarea lor se inregistreaza numai de sinagoga, „Purim” e legat de mici petreceri familiale si prietenesti. Mai mult, in timp ce toate sarbatorile au fost ordonate in numele lui Dumnezeu, purim a fost ordonat de un om, din initiativa sa. Ne referim la Mordechai, eroul Cartii Esterei, carte in care nimeni nu a intalnit numele lui Dumnezeu, puterea divina fiind inlocuita cu expresia „pur” (soarta, destin) de unde si numele sarbatorii, „Purim” (destine, sorti). Purim isi datoreaza existenta pe filele calendarului ebraic unor evenimente memorabile, mai mult de ordinul legendei decat al istoriei. La palatul regelui Persiei exista o rivalitate intrei doi curteni: Haman, un babilonian si Mordechai, un evreu. Din cauza acestei rivalitati, evreii din tara lui Ahasveros sufereau mult si situatia ajunsese atat de grava, incat Haman, care era in favorurile imparatului, a obtinut ordinul ca in ziua de 13 Adar sa fie exterminati toti evreii din regat. Estera, care era nepoata lui Mordechai, fu instiintata. Si in timp ce toti evreii posteau, ea s-a dus la rege si a obtinut clementa suveranului pentru israeliti. Aceasta salvare au socotit-o evreii drept o minune a destinului.
&„Pesah” – Sarbatoarea Sufletului Evreiesc (aprox. aprilie)
Pesah aminteste actul iesirii din Egipt, deci ziua in care evreii au devenit un popor de sine statator, ziua in care istoria omenirii recunoaste existenta nationala a neamului israelit. Exista, oare, in viata popoarelor o zi mai mare ca aceea in care sub pologul cerului, au strigat lumii ca traiesc? Evreii sunt singurii care au considerat aceasta zi ca pe una pur religioasa. A fost un eveniment national, implinit prin vointa divina. Si atat de puternica era aceasta convingere, incat pe vremea cand stramosii evreilor locuiau in tara de pe malurile Iordanului, in ajunul acestei sarbatori ei isi paraseau locuintele si porneau in procesiune spre ierusalim, sa sacrifice acolo, lui Dumnezeu mielul pascal. Pesah dureaza opt zile. Primele doua zile sunt sarbatori complete; in primele doua seri se oficieaza acasa Sederul; urmeaza patru zile de semisarbatoare, numite Hol-Hamoed si apoi iar doua zile de sarbatori sinagogale. In ultima zi se spune rugaciunea de iscor – pomenirea mortilor.
„Sevuot” (aprox.mai)
Era in ziua a treia a lunii a treia, cand urmasii lui Israel au ajuns in pustiul Sinai. Aici a hotarat bunul Dumnezeu sa se infatiseze oamenilor si sa le daruiasca legea divina. In asteptarea acestui eveniment, Moise a ordonat ca timp de trei zile evreii sa se pregateasca in curatenie trupeasca si sufleteasca, pentru primirea Thorei.
„Sevuot” (aprox.mai)
Sabatul a jucat un rol important in istoria evreilor. El a imprimat un continut vietii lor nationale, le-a daruit puteri noi in timpurile grele si, numai multumita lui, evreii s-au putut mentine ca popor. Achad Haam spune, in cunoscuta lui opera despre Sabat: „Sabatul a pastrat pe evrei in mai mare masura, decat evreii Sabatul. Multumita religiei lor, evreii nu si-au pierdut caracterul lor national; prin caracterul sau spiritual – si forma sa traditionala, Sabatul a mentinut pe evrei la un inalt nivel spiritual, iar prin originalitatea sa, el a innoit si inaltat pe evrei, timp de veacuri, ferindu-i de decadenta. Sabatul era nu numai o zi sfanta de odihna si reculegere, ci si o zi de bucurie a vietii.
Pe rabojul primei zile a lunii Tisr e incrustat: “De Ros Hasana se scrie si de Iom Kipur se pecetluieste, in ceruri, cine va trai si cine va muri…” Aceasta fraza dintr-o rugaciune lamureste intreg sensul sarbatorii Anului Nou si explica de ce evreii incep un An Nou nu cu petreceri, ci cu rugaciuni calde catre Divinitate. De aceea, conceptia religioasa evreiasca a stabilit intre Ros Hasana si Iom Kipur zece zile de pocainta, cand fiecare om se roaga lui Dumnezeu. Ruga curata, sincera, pornita din inima, pocainta completa si ajutorarea celor in nevoie influenteaza atunci cerul, astfel ca de Iom Kipur, cand sentinta se va pecetlui, sa existe motive ca sa induplece pe bunul Dumnezeu. Caci, cum au spus mai toti profetii, Creatorul, spre a ierta, nu cere decat ca omul sa-si innoiasca inima - sa se hotarasca sa nu mai greseasca niciodata. Pentru acest proces din ceruri al sufletului fiecarui om, Anul Nou evreiesc se mai numeste si “Iom Hadim” – “Ziua judecatii”.
Iom Kipur - ,,Ziua Iertarii” (aprox. octombrie)
Cea mai simbolica dintre sarbatorile evreiesti e Iom Kipur, pentru ca in aceasta zi Atiotputernicul decide nu numai soarta individului, ci soarta intregului popor evreu. Conceptia iudaica hotarand rolul individului in societate, l-a legat astfel de colectivitate, incat de viata fiecaruia depinde, adesea, soarta poporului intreg. Istoria din vremurile strabune si pana azi, a confirmat aceasta teza, statornicind ca pacatul unui individ se rasfrange asupra intregului popor, asa dupa cum piosenia unui singur om poate salva intreaga natiune. De aceea, in ajun de Iom Kipur, evreul e dator sa se duca sa se impace cu cei cu care s-a certat, sa-si indeplineasca indatoririle fata de Stat si fata de obste. Numai dupa aceasta poate sa se prezinte lui Dumnezeu.
Sucot – „Sarbatoarea colibelor” (aprox.octombrie)
In amintirea faptului ca, la iesirea din Egipt, evreii au locuit o vreme in colibe, numite in stravechea limba ebraica „Sucot”, - a stabilit Moise perpetuarea acestei traditii. Cu acestea – ca si in atatea prilejuri – Profetul nu voia decat sa fixeze in amintirea evreului miraculoasa iesire din Egipt. Ca toate zilele mari ale evreilor si aceasta sarbatoare era legata de munca pamantului. De aceea, poate, nu avea o data precisa. Suca a ramas in traditia evreiasca din ziua in care israelitii au capatat tara lor, acum trei milenii si jumatate. In zilele de toamna locuiau opt zile intr-o coliba, numita Suca, in amintirea faptului ca in astfel de incaperi au locuit stramosii iesiti din Egipt. De aici si denumirea sarbatorii: Sucot (colibele). O suca era compusa din patru grinzi, prinse cu sipci si sindrila drept pereti, iar drept acoperis papura si frunze, prin care se stravedea cerul, cu stelele inghetate de toamna. In interior coliba era impodobita cu covoare si ciorchini de struguri si fructe. Drept mobila o Suca avea doar o masa si cateva scaune. Aici gospodarul si familia sa luau masa si savarseau binecuvantarea vinului, cantand apoi imnuri de slava lui Dumnezeu, in fata marturiei stelelor. Evlaviosii obisnuiau sa doarma in suca, convinsi fiind ca bunul Dumnezeu insusi ii ocroteste, ba chiar li se arata, asa cum, intr-o Suca s-a aratat Atotputernicul patriarhul Avraam.
„Hosana Raba; Semini Ateret; Simhat Thora” (aprox. octombrie)
Ultimele zile de Sucot se numesc Hosana Raba, Semini Ateret si Simhat Thora. A saptea zi a sarbatorii colibelor a primit denumirea de „Hosana Raba”. Pentru prima oara s-a praznuit aceasta sarbatoare sub cel de-al doilea Templu din Ierusalim. In cadrul rugilor si multumirii lui Dumnezeu pentru ca da ploaie la timp, se faceau procesiuni uriase. Semini Ateret e a opta zi de Sucot. In vremurile biblice sarbatoarea colibelor se incheia cu o adunare religioasa, de unde si numele sarbatorii acesteia. Astazi, din toate obiceiurile strabune au ramas si aici doar rugaciunile, din care doua sunt caracteristice: ruga catre Domnul pentru ploaie la timp si multumirea catre Dumnezeu pentru ca a binecuvantat pamantul cu rod. Singura sarbatoare evreiasca a carei praznuire implica oarecare fast e „Simhat Thora” Bucuria primirii Thorei.
„Hanuca” (aprox. decembrie)
Evreii n-au sarbatori nationale. Chiar acelea care sunt pornite de la amintirea unei intamplari la capatul careia istoria a inregistrat un act national au fost legate de credinta in Dumnezeu. Toate evenimentele nationale, care s-au inregistrat fara colaborarea expresa a Divinitatii, n-au incrustat pe filele calendarului evreiesc, nici o sarbatoare. Astfel, evenimentul national al iesirii din Egipt e praznuit prin sarbatoarea Pastilor, fiind opera exclusiva a lui Dumnezeu, in timp ce cucerirea Canaanului, care nu s-a savarsit cu sprijinul Divinitatii, ci exclusiv prin oameni, nu constituie o sarbatoare, dupa cum nici cucerirea Ierusalimului nu constituie, din aceleasi motive, o sarbatoare. In amintirea minunii de atunci, se aprind in fiecare casa lumanarele, in prima zi una ; in a doua zi doua; etc. iar a opta zi, opt. Lumanarelele se aprind la sinagoga, intre rugaciunile de Minha si Maariv, iar la domiciliu, dupa ruga Maariv.
Istoricul si obiceiurile legate de Hamisa Asar Bisvat (aprox. februarie)
Hamisa Asar Bisva inseamna 15 zile din luna Sevat si e una din cvasi-sarbatorile evreiesti, in special o sarbatoare a copiilor. Anul Nou al pomilor. (Ros Hasana la Iilanot). In biblie nu gasim mantionata aceasta zi, totusi se pare ca ea are o obarsie straveche. Unii invitati cred ca aceasta era data cand incepea sadirea copacilor in Palestina, deci o data a agricultorului paletinian. Taranul evreu era miscat de innoirea firii si multumea lui Dumnezeu ca-i pregateste din nou cele trebuincioase vietii.
„Purim” – Sarbatoare destinului.(aprox. martie)
Purim e singura sarbatoare laica a poporului evreu. Intr-adevar, in timp ce toate sarbatorile evreiesti sunt legate de slujbe religioase, iar manifestarea lor se inregistreaza numai de sinagoga, „Purim” e legat de mici petreceri familiale si prietenesti. Mai mult, in timp ce toate sarbatorile au fost ordonate in numele lui Dumnezeu, purim a fost ordonat de un om, din initiativa sa. Ne referim la Mordechai, eroul Cartii Esterei, carte in care nimeni nu a intalnit numele lui Dumnezeu, puterea divina fiind inlocuita cu expresia „pur” (soarta, destin) de unde si numele sarbatorii, „Purim” (destine, sorti). Purim isi datoreaza existenta pe filele calendarului ebraic unor evenimente memorabile, mai mult de ordinul legendei decat al istoriei. La palatul regelui Persiei exista o rivalitate intrei doi curteni: Haman, un babilonian si Mordechai, un evreu. Din cauza acestei rivalitati, evreii din tara lui Ahasveros sufereau mult si situatia ajunsese atat de grava, incat Haman, care era in favorurile imparatului, a obtinut ordinul ca in ziua de 13 Adar sa fie exterminati toti evreii din regat. Estera, care era nepoata lui Mordechai, fu instiintata. Si in timp ce toti evreii posteau, ea s-a dus la rege si a obtinut clementa suveranului pentru israeliti. Aceasta salvare au socotit-o evreii drept o minune a destinului.
&„Pesah” – Sarbatoarea Sufletului Evreiesc (aprox. aprilie)
Pesah aminteste actul iesirii din Egipt, deci ziua in care evreii au devenit un popor de sine statator, ziua in care istoria omenirii recunoaste existenta nationala a neamului israelit. Exista, oare, in viata popoarelor o zi mai mare ca aceea in care sub pologul cerului, au strigat lumii ca traiesc? Evreii sunt singurii care au considerat aceasta zi ca pe una pur religioasa. A fost un eveniment national, implinit prin vointa divina. Si atat de puternica era aceasta convingere, incat pe vremea cand stramosii evreilor locuiau in tara de pe malurile Iordanului, in ajunul acestei sarbatori ei isi paraseau locuintele si porneau in procesiune spre ierusalim, sa sacrifice acolo, lui Dumnezeu mielul pascal. Pesah dureaza opt zile. Primele doua zile sunt sarbatori complete; in primele doua seri se oficieaza acasa Sederul; urmeaza patru zile de semisarbatoare, numite Hol-Hamoed si apoi iar doua zile de sarbatori sinagogale. In ultima zi se spune rugaciunea de iscor – pomenirea mortilor.
„Sevuot” (aprox.mai)
Era in ziua a treia a lunii a treia, cand urmasii lui Israel au ajuns in pustiul Sinai. Aici a hotarat bunul Dumnezeu sa se infatiseze oamenilor si sa le daruiasca legea divina. In asteptarea acestui eveniment, Moise a ordonat ca timp de trei zile evreii sa se pregateasca in curatenie trupeasca si sufleteasca, pentru primirea Thorei.
„Sevuot” (aprox.mai)
Sabatul a jucat un rol important in istoria evreilor. El a imprimat un continut vietii lor nationale, le-a daruit puteri noi in timpurile grele si, numai multumita lui, evreii s-au putut mentine ca popor. Achad Haam spune, in cunoscuta lui opera despre Sabat: „Sabatul a pastrat pe evrei in mai mare masura, decat evreii Sabatul. Multumita religiei lor, evreii nu si-au pierdut caracterul lor national; prin caracterul sau spiritual – si forma sa traditionala, Sabatul a mentinut pe evrei la un inalt nivel spiritual, iar prin originalitatea sa, el a innoit si inaltat pe evrei, timp de veacuri, ferindu-i de decadenta. Sabatul era nu numai o zi sfanta de odihna si reculegere, ci si o zi de bucurie a vietii.