DRAGĂ CITITORULE,
Parcurgând în clipele de răgaz ceea ce am scris, îți vei pune întrebarea firească, cine o mai fi și ăsta?
Sigur nu am pretenția de a fi cineva. Am fost și am rămas un om simplu, plecat nu de la opincă, ci de la copilul desculț, care de la Sfântul Gheorghe și până la Ziua Crucii umblam desculț și eram foarte fericit că piciorul nu-mi era încorsetat de nimic.
Carte am învățat mai mult iarna, dar ceea ce învățam odată nu mai uitam. Nu aveam toate cărțile, dar când le găseam le citeam și le țineam minte. Regret că nu am ținut un jurnal, căci acum după trecerea anilor, mi se pare că tot ce aș scrie nu ar mai fi autentic. Din poeziile scrise, acum când le-am tipărit, nu am schimbat aproape nimic. Oricine poate încerca să scrie, făcându-și din asta un crez. Trebuie însă să citești mult, trebuie să cauți mereu și poate vei reuși. Nu vă feriți să scrieți, căci scrisul rămâne un document.
Tu cititorule, gândește-te că propria ta conștiință îți va fi întotdeauna judecătorul suprem. Sigur, cei care m-au învățat carte nu mai sunt. Le păstrez o veșnică recunoștință, căci adevăratul mormânt se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Citind ceea ce am scris, veți găsi părți din mine și regret că nu am reușit să vă dau mai mult.
Personal nu mă pot autodefini, pentru că nu-mi găsesc adevăratele valențe. Din poeziile scrise unii cititori mi-au găsit fațete pe care sincer fiind, eu nu mi le-am descoperit. Să fie aceasta sclipirea diamantului neșlefuit? Singurul regret pe care îl am, este că nu mi-am folosit timpul pe care l-am avut în față.
Sfatul pe care îl dau celor ce vor citi scrierile mele, este să se folosească de acea sfântă trinitate: muncă, recreație, odihnă.
Vă doresc multă sănătate și optimism!
Mihai LEONTE
Parcurgând în clipele de răgaz ceea ce am scris, îți vei pune întrebarea firească, cine o mai fi și ăsta?
Sigur nu am pretenția de a fi cineva. Am fost și am rămas un om simplu, plecat nu de la opincă, ci de la copilul desculț, care de la Sfântul Gheorghe și până la Ziua Crucii umblam desculț și eram foarte fericit că piciorul nu-mi era încorsetat de nimic.
Carte am învățat mai mult iarna, dar ceea ce învățam odată nu mai uitam. Nu aveam toate cărțile, dar când le găseam le citeam și le țineam minte. Regret că nu am ținut un jurnal, căci acum după trecerea anilor, mi se pare că tot ce aș scrie nu ar mai fi autentic. Din poeziile scrise, acum când le-am tipărit, nu am schimbat aproape nimic. Oricine poate încerca să scrie, făcându-și din asta un crez. Trebuie însă să citești mult, trebuie să cauți mereu și poate vei reuși. Nu vă feriți să scrieți, căci scrisul rămâne un document.
Tu cititorule, gândește-te că propria ta conștiință îți va fi întotdeauna judecătorul suprem. Sigur, cei care m-au învățat carte nu mai sunt. Le păstrez o veșnică recunoștință, căci adevăratul mormânt se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Citind ceea ce am scris, veți găsi părți din mine și regret că nu am reușit să vă dau mai mult.
Personal nu mă pot autodefini, pentru că nu-mi găsesc adevăratele valențe. Din poeziile scrise unii cititori mi-au găsit fațete pe care sincer fiind, eu nu mi le-am descoperit. Să fie aceasta sclipirea diamantului neșlefuit? Singurul regret pe care îl am, este că nu mi-am folosit timpul pe care l-am avut în față.
Sfatul pe care îl dau celor ce vor citi scrierile mele, este să se folosească de acea sfântă trinitate: muncă, recreație, odihnă.
Vă doresc multă sănătate și optimism!
Mihai LEONTE