REVERII ADVERSE...poezii de Mihai LEONTE

DRAGĂ CITITORULE,

Parcurgând în clipele de răgaz ceea ce am scris, îţi vei pune întrebarea firească, cine o mai fi şi ăsta?
Sigur nu am pretenţia de a fi cineva. Am fost şi am rămas un om simplu, plecat nu de la opincă, ci de la copilul desculţ, care de la Sfântul Gheorghe şi până la Ziua Crucii umblam desculţ şi eram foarte fericit că piciorul nu-mi era încorsetat de nimic.
Carte am învăţat mai mult iarna, dar ceea ce învăţam odată nu mai uitam. Nu aveam toate cărţile, dar când le găseam le citeam şi le ţineam minte. Regret că nu am ţinut un jurnal, căci acum după trecerea anilor, mi se pare că tot ce aş scrie nu ar mai fi autentic. Din poeziile scrise, acum când le-am tipărit, nu am schimbat aproape nimic. Oricine poate încerca să scrie, făcându-şi din asta un crez. Trebuie însă să citeşti mult, trebuie să cauţi mereu şi poate vei reuşi. Nu vă feriţi să scrieţi, căci scrisul rămâne un document.
Tu cititorule, gândeşte-te că propria ta conştiinţă îţi va fi întotdeauna judecătorul suprem. Sigur, cei care m-au învăţat carte nu mai sunt. Le păstrez o veşnică recunoştinţă, căci adevăratul mormânt se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Citind ceea ce am scris, veţi găsi părţi din mine şi regret că nu am reuşit să vă dau mai mult.
Personal nu mă pot autodefini, pentru că nu-mi găsesc adevăratele valenţe. Din poeziile scrise unii cititori mi-au găsit faţete pe care sincer fiind, eu nu mi le-am descoperit. Să fie aceasta sclipirea diamantului neşlefuit? Singurul regret pe care îl am, este că nu mi-am folosit timpul pe care l-am avut în faţă.
Sfatul pe care îl dau celor ce vor citi scrierile mele, este să se folosească de acea sfântă trinitate: muncă, recreaţie, odihnă.
Vă doresc multă sănătate şi optimism!
Mihai LEONTE

O, TU MINĂ ZEITATE

O, tu mină zeitate nesătulă
Cu multe capete de galerii
Tu îţi devori fără vreo milă
Ai pământului copii.

Nu ţii cont de sentimente,
De ceea ce rămâne în urma ta
Îţi îngropi în sedimente,
Pe cei ce te-au creat aşa.

Zeiţă, tu ne dai doar bogăţii
Argint, aur, diamante,
Transformate-n bijuterii
Pentru sferele înalte.

În jurul tău sunt bucurii şi jale
Având secrete neelucidate
Din întuneric aduci lumini în cale
Dar curmi şi vieţi nevinovate.

Viaţa merge înainte
Nimeni nu o va opri cândva
Şi dacă mai sunt şi accidente,
Cine te poate condamna ?

EDENUL COPILĂRIEI

Unde e pământul meu de-acasă
Prin care îmi păşteam cârlanii?
Dorul de acele vremuri mă apasă
Şi cât de repede trecură anii.

Satul meu cu largi fâneţe
Cu iarbă grasă şi cu flori
Cu oameni plini de tinereţe
Trecuţi prin vânturi şi ninsori.

În valea largă de pe GROAPĂ
Pe unde curge ŞIPOŢELUL
Acolo vitele s-adapă
Şi-nfloreşte dediţelul.

Dealul CRUCII de la noi
Carele-l urcau cu greu
Trăgeau de ele patru boi
Şi se împotmoleau mereu.

Nori sfioşi fugiţi de-acasă
Peste gura ruptă de la HALM
E imaginea cea mai frumoasă
Ce încă în suflet o mai am.

Petia iulie 1998

REFLECŢII

Distinsului poet Ion CHICHERE

Clopot fragil de smaragd
Cu rezonanţe în iatacuri sfinte,
Ce revin şi iar se sparg
De zidul amintirilor cuminte.

Ţăran plecat din vreme la oraş
Privind opinci în vechi fotografii
Cu ochiul dur, dar şi gingaş
Al îndepărtatei copilării.

Acum privind sicriul scăpătat
Pe gheţuşul iernii dure,
Poetul observă că a alunecat
Şi în loc de cimitir se află în pădure.

Trăind intens la cotele înalte
Luptând din greu cu viaţa şi cu versul
E normal că sufletul se-mparte
Şi tinde să cuprindă universul.

Reşiţa 11 decembrie 1999

AMINTIRI

Cerşetorului de la Catedrala din Reşiţa

Plângi bătrâne, surd şi orb
Observi că n-ai ce face
Câinii tăi însoţitori îţi sorb
Paşii care merg în pace.

Unde ţi-s anii tinereţii
Când dansai cu o fetişcană
Admirându-te băieţii
Neavând de tine loc în sală.

Ţi-aduci aminte şi de şcoală
De anii zburdalnici de liceu
Când cu teamă şi sfială
Nu voiai să fii un „derbedeu”.

Tânăr fiind munceai pe rupte
Şi nu-ţi păsa de greutăţi
Acum ţi-s tâmplele cărunte
Ne mai putând citi în cărţi.

Armata te-a făcut bărbat
Căci ai rămas cu mustăcioară
Când te-ai întors din nou în sat
Însoţit de o zveltă domnişoară.

Reşiţa 20 august 2000

Buna seara,

As vrea sa va spun ca aveti niste versuri foarte frumoase, care hipnotizeaza printr`o simplitate uluitoare si un subtext ce m`a facut sa ma gandesc inca o data.... Edenul Copilariei m`a facut sa`mi amintesc de copilaria care am vurut sa treaca mult prea repede si acu poate regret ceea ce am lasat in urma,in goana dupa nume si bani, televizoare LSD, telefoane mobile si internet la viteze super-mari. Sansa memoriei inverse.

Pentru ca stiti sa treziti amintiri frumoase, pentru sinceritate si pentru talentul DVS exceptional, va multumesc.

Cu stima,
Alex

VIAŢA

Viaţa este drumul lung,
Cu frumuseţi nebănuite,
Doar cei puternici îl străpung,
Învingând greutăţile ivite.

Viaţa e continuă mişcare,
E mirosul florilor de tei,
E o stea din Carul Mare,
Contrazice-mă de vrei.

Viaţa este lupta din care,
Sigur vom ieşi învinşi,
Dar nu cuprinşi de întristare
Şi nici cu ochii plânşi.

Moldova Veche 8 august 2000

***
Volumul de versuri ,,NOSTALGII" m-a încântat prin sensibilitatea, delicateţea şi frumuseţea stilului.
Mulţumindu-vă domnule Mihai LEONTE pentru frumoasa dedicaţie de pe acest volum, vă urez să aveţi parte de alte succese literare şi vă asigur de aleasa mea consideraţie.

Cu deosebit respect,
Gheorghe FUNAR
Primar al Municipiului
CLUJ NAPOCA

MĂRTURISIRE

În inimă sunt, optimist
În tot ce fac, în ceea ce scriu
Mi-e totuşi stilul pesimist
Să mă descurc vezi că nu ştiu.

Dar apropie-te de soare
Ce este-n eclipsa totală
Să facem din noaptea relativă
O nesfârşită zi de vară.

Voi crede în tot ce e viu
În flori de crin şi file de ştiinţă
Şi rândul acesta ce-ţi scriu
Va fi plin de recunoştinţă.

Mă simt entuziast din fire
Am fost şi am să fiu mereu,
Îmi arunc spre tine o privire
Sunt încântat, aşa voi fi mereu.

LIBER

Curge râul liniştit
Susurând din unde
Iar prin gându-mi răvăşit,
Chipul drag pătrunde.

Îmi apare ca atunci
Liniştit şi parcă,
Râul unduind prin lunci
Spre visări mă poartă.

Ah, de-aş fi liber ca râul
Să urmez acelaşi curs
Să-mi arunc odată dorul,
Ce-i în inimă ascuns.

***

Scrierea de versuri este o preocupare delicată care-ţi încununează existenţa.
În simplitatea poeziilor create, stă parfumul pur filozofic al versului lui Mihai LEONTE.

Arsenie BOAR filatelist Reşiţa

SEMNIFICAŢIE

Pe masă buchetul de lalele
Ce le-am cules împreună
Încă nu s-a vestejit
Dovadă că încă îmi păstrezi
Dragostea ce mi-am dorit.

De aceea mi-am luat creionul
Şi le-am schiţat pe o filă albă
Voi căuta să le dau acelaşi colorit
Vreau să ştii că asta-nseamnă
Că te iubesc necontenit.

5 noiembrie 1963

INTERPĂTRUNDERE

Mi-ai pătruns în suflet,
Iubita mea, plăcut fior
De departe gândurile-mi
Te înconjor
Tu eşti ceva înălţător
Un nou impuls de viaţă poate ?
Mai mult ! Un vis stăruitor.

9 noiembrie 1963

ÎMI APARI

Ştii, aşa surâzătoare
Cum mi-apari în amintire,
O figură-ncântătoare
Ca o rază în lucire.

Fiindcă ai ceva feeric,
În purtare, în mişcări,
În al nopţii întuneric
Mă îndemni doar la visări.

Tu mă faci să uit de toate
Vitregiile vieţii,
Ca şi aerul cam rece
La ivirea dimineţii.

Tu mă faci să mă gândesc
Câte îmi mai trec prin minte,
Iată-mă că şi zâmbesc
Să-ţi mai spun? Nu am cuvinte.

De-ar fi toate în natură
Cum ne par de minuscule
Să mai spun? Nu. Tac din gură
Căci opinii sunt destule.

Însă vezi că tot prezentul
Se transformă în trecut,
Îmi păstrez considerentul
Şi o iau de la-nceput.

Ca o rază în lucire,
Tot aşa surâzătoare,
Îmi apari în amintire.
Mereu încântătoare.

REVELAŢIE PROFESIONALĂ

În liniştea eternă şi sublimă
Din frontul cu pereţii aburiţi
Ies încet minerii la lumină
Cu feţele voioase, nu par obosiţi.

Râd, glumesc fără răgaz,
Nu sunt trişti, ci veseli mereu,
Au sclipiri în ochi şi-n glas,
Ca în lumină, bucăţi de minereu.

Din adâncuri, de departe,
Pe galeriile pustii acum,
Se strecoară prin a minei noapte,
Praful de la puşcături şi fum.

***
Mihai LEONTE, prin „pana” sa, a prins tematica minieră în poezie într-un stil deosebit , plin de sensibilitate. Venind dintr-un domeniu pe care îl considerăm dur, dar atât de frumos, mineritul.

Şandor NOVĂCESCU
Subinginer miner - Moldova Nouă

MELANCOLIE

Când stau la suprafaţă
Mă cuprinde dorul,
Căci din adâncuri
Iar mă cheamă
Discret perforatorul.

Dar toate dimprejur
Natură, Soare, Apă,
Sub cerul de azur
Din priviri îmi scapă.

Aici sub razele de soare
Mă simt destul de bine
Dar totuşi dorul minei,
Nu-l complectează nimeni.

1963

***
Cred că mare dor de satul natal PETIA v-a făcut să scrieţi acele sincere şi frumoase versuri despre locurile natale, unde aţi văzut lumina zilei. Deocamdată nu cunosc pe nimeni care să fi scris aşa de frumos despre satul nostru.

Ion DONISĂ 82 ani
Pensionar ţăran PETIA.

AŞ FI VRUT

Aş fi vrut să mă nasc,
Să trăiesc şi să mor,
Peste trei secole. De ce?
E simplu. Iată răspunsul.
Mi-ar fi plăcut, ca în viitor,
Să văd ce s-ar fi făcut.

Dar totuşi îmi pare bine
Că sunt contemporan,
Cu cine?

Cu tine minerule,
Care în adâncuri,
Umed perforezi,
Şi tragi mai tare
Pentru a scoate
O realizare,
Cât mai mare,
Desigur pentru
Bani.

1963

MINUNI ?

În peşteri tainice de piatră
Fâşii de aur, telururi
Se ascund în roca
Mineralizată
Minunile acestei lumi.

O mică dungă de metal
Acesta este tot filonul,
Dar nu, întregul deal
L-a cuprins în braţe omul.

Şi de sub razele de soare
Din aerul acesta plin de ozon
Am bătut a „Păcii transversală”
Până dincolo de-al şaselea filon.

Nu am dat din întâmplare
Peste bogăţii ascunse în pământ,
Ci prin atentă cercetare
Am găsit atâta aur în adânc.

Şi-n zgomotul simfonic, săltăreţ
De sute de perforatoare,
Pentru un ţel nobil şi măreţ
Am trecut la exploatare.

1963

DOUĂ INIMI

Inima mea, desigur şi a ta
Ca la atâtea milioane
Sau miliarde,
În pieptul de miner
Neîncetat îmi bate.
A bate, a pulsa
Cu multe bătăi pe minut,
Te miră? Ce-i anormal
În aceste verbe?
E ceva de neconceput?
Dimpotrivă, e ceva atât
De obişnuit încât
Nu ştiu ce-ai găsit
În asta neobişnuit?
Dar eu acolo, în abatajul,
Din mină am o a doua inimă,
Care alături de mine
În ritm mai susţinut
Se cheamă la în trecere
Pe sine
Şi caută să realizeze
Tot mai mult.
Dar cine mi-a dăruit-o?
Atât de aprigă.
De înfocată,
Puternică
Şi neastâmpărată?
Vreo vrăjitoare? Ursitoare,
Sau poate hurii
Mi-au adus-o
De la Mama Pădurii?
Nu, nimic şi nimeni
Din lunga pledoarie
Ce mi-ai înşirat

Două inimi nu mi-a dat.
Da, acesta este verbul,
Ascultă-l!
A munci, e ceva.

1963

DOR

Nu ştiu cum, mă simt tot singur
Şi parcă sunt trist mereu,
Mi-e dor de frontul lung,
Prin gânduri trec,
Doar bulgări mari de minereu.

În muşchi simt parcă trepidaţii
Ale aceluiaşi perforator C.P.-eu,
Deasupra mea sunt constelaţii,
Nu bulgări mari de minereu.

Urcă zgomotoasă Mocăniţa la Abrud,
Locomotiva mică, suflă tot mai greu,
Razele de soare usucă pământul ud
Şi sclipesc, ca bulgări mari de minereu.

Dar abatajul e departe sub pământ,
Gândul mi-l aduce-n faţă mereu,
Păstrez un singur lucru-n gând,
Bucăţile de minereu.

„Mocăniţa” Turda – Abrud.

18 noiembrie 1963

ETATE

Atâtea ere ce s-au scurs
Cine le are evidenţa?
Tu omule, Pământului
I-ai smuls
Doar existenţa.
Un miliard de ani,
Aceasta este oare vârsta,
Bătrânei noastre Terre?
Eu nu îmi spun acelaşi lucru,
Ea a avut şi are
Enigme şi mistere.

Dacă ar fi după mine
Pământul ar fi tânăr
Nu i-aş da mai mult
Să zicem, douăzeci de ani.

Şi secoli se rostogoliră
Mereu pe suprafaţa
Veşnicului Pământ.

1963

MILENIUL TREI

Au trecut milenii fără număr,
Evidenţe clare nu există
Pământul este veşnic tânăr
La toate relele încă rezistă.

Ce a fost, noi am văzut
Luptându-ne cu greul şi viaţa
Astfel anii au trecut
Precum roua dimineaţa

Privind în urmă vechi istorii
Treci prin gând evenimente
Bune, rele sunt memorii
Desigur nu ne sunt indiferente.

Aşteptăm mileniul trei
Îl vedem pe scenă virtual,
Încă nu-i găsim temei
Dar sigur el va deveni real.

31 decembrie 2000
Moldova Veche

SĂ ÎNVĂŢĂM !

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.
1963

ATLETUL COSMIC

După ce a salutat Pământul,
Privindu-l luminat doar din profil,
S-a relaxat, şi a luat avântul
Cu un elan deplin.

A câta încercare reuşită,
N-a reţinut arbitrul Soare
Doar Luna l-a privit uimită
Cu faţa zâmbitoare.

Şi a sărit atâţia kilometri,
Distanţă colosală. Timp record
Le-a parcurs în câte ore?
Împins de al atomului resort.

Se pare că se pregăteşte tare
Un salt cu totul epocal.
Un om pentru aselenizare
Pe spaţiul Lunii selenar.

1963

SUNT FERICIT

Sunt fericit că n-am reacţii
Că sufletul nu mi-i împărţit
În numere abstracte sau în fracţii
Doresc să fiu mereu tot fericit.

Nu încerca să mă dejoci
Căci sigur nu vei avea succes
Oricum ai vrea să te întorci
Tu mai ai încă de mers.

Desigur drumul ţi-l urmează
Şi caută-ţi calea prin timp
Chiar inima de-ţi oscilează
Viaţa va trece zburând.

1964

***
Apreciez şi îţi acord o mare preţuire dragă prietene şi coleg, Mihăiţă LEONTE, căci m-am regăsit în versurile tale şi nu mă mai satur a le citi. Dacă ai fost bun tânăr, fii bun şi la bătrâneţe. Scrie în continuare!

Ionel CÂNDREŞ
Pensionar Oţelul Roşu.


UMBRE

Fiinţe mistice, amăgitoare
Prin faţă mi se perindă,
Stau lângă masă în picioare,
Cu privirea fixată în grindă.

Filme cu desene animate
Privesc pe ecranul câmpiei,
M-acopăr de nostalgii uitate
Umbre frumoase ale copilăriei.

Zile frumoase, nopţi înstelate
Vise de călătorii astrale
Se sfarmă în a inimii cetate
Fantome pur imaginare

Secvenţe reale de viaţă,
Autentice fără sens relativ
Ies din minte la suprafaţă
Stafii ce mă fac emotiv.

17 ianuarie 1966
Baia de Arieş

FANTEZIE ?

Din îndepărtate ţinuturi siderale
Ba nu, reale peisaje pământeşti
Spre mine cu gânduri ireale
Mi se pare tu pluteşti.

Şi nu ştiu care din amândoi
Dorinţa vrea să-şi scoată la iveală
În prezent sau mai apoi
Să nu fie cuprins de îndoială.

Spre mine te poţi îndrepta
Dar calea-i plină de hârtoape
În inimă când ai vreun dor
Oricând eu îţi voi fi aproape.

N-aş vrea să-mi pierd temperamentul
Să cad în mlaştini să mă scufund
Vreau să merg în pas cu prezentul
La infinit, ba chiar mai mult.


1964