APOGEUL METAFORIC...poezii de Mihai LEONTE

M i h a i L E O N T E

APOGEUL METAFORIC


Sponsori:

PRIMĂRIA oraşului Moldova Nouă
SINDICATUL „ARAMIS” Moldova Nouă
S.C. „PARTENER” S.R.L. Moldova Nouă
S.C. „PRO MARKETING S.R.L. Reşiţa


M i h a i L E O N T E

MOTTO
„Să aveţi credinţă, nădejde şi dragoste”
Biblia – Corinteni – 13 – 13



Dedic scrierile din acest volum soţiei mele,
Ana LEONTE, care mi-a arătat calea spre fericire.


Moldova Veche
31 mai 2004

,,Viaţa e o luptă necurmată: unii sunt fericiţi mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii niciodată.''
EURIPIDE; poet grec: 480 – 404 î.e.n.

IUBITUL MEU CITITOR

Când păşeşti în viaţă, cu inocenţă, nu ştii niciodată ce îţi va rezerva viitorul. Vezi totul în cele mai frumoase culori. Mergând spre viitor, nu mi-am văzut niciodată viitorul în culori sumbre, ci numai în culori frumoase.
Am trecut prin greutăţi, dar le-am învins. Aproape totul ce mi-am propus am realizat. Am avut credinţă şi speranţa sinceră că nu voi ceda în faţa obstacolelor şi am reuşit să merg înainte pe drumul care Divinul Creator mi l-a hărăzit.
Toţi cei care veţi citi scrierile mele să aveţi în suflet credinţa curată şi nestrămutată, că cineva este întotdeauna lângă voi pentru a vă ocroti şi apăra, că nu sunteţi singuri. Această credinţă vă va aduce în suflet optimismul de care aveţi atâta necesitate. Astfel veţi trece mai uşor peste greutăţi. Viaţa ne-a fost dăruită pentru a fi trăită la cota cea mai înaltă şi nu trebuie risipită şansa pe care Ziditorul lumii ne-a dat-o. În jurul nostru sunt atâtea frumuseţi încât este păcat să nu le descoperim, şi să nu ne bucurăm de ele. Ar fi cea mai mare greşeală săvârşită de noi oamenii.
Dacă cineva m-a nedreptăţit sau mi-a luat ceva pe nedrept, DUMNEZEU mi-a dat cu prisosinţă pe altă parte. Sunt mulţumit sufleteşte că am ajuns până aici şi voi lupta să merg mai departe, cât mai mult. Ai prilejul de a citi gândurile unui om care a ajuns la apogeul vieţii. Nu am cucerit Everestul, nu am stabilit recorduri mondiale, am reuşit să trec prin viaţă. Poate pentru mulţi pare banal, dar marele Voltaire spunea: „ Numai cei puternici înving valurile vieţii”.
Cu sinceră preţuire, al dumneavoastră,
Mihai LEONTE

08 noiembrie 2003

Colegului pensionar Mihai LEONTE

Sănătos să fii Mihai,
O sută de ani să ai,
Să tot străbaţi Coşava
Care bate-n Mudava,
Şi să nu uiţi Dunărea
Şi să te mândreşti cu ea.
Cu undiţa să te duci
În Dunăre s-o arunci,
Pentru că eşti harnic om
Să se prind-un mare somn.
În ciorbă puni usturoi
Să ne inviţi şi pe noi.
Să nu uiţi Minera ta
Aici ţi-ai pus viaţa,
Să nu uiţi nici pe ortaci
Poezii şi lor să faci,
Cu ei multe ai făcut
Mult cu ei ai petrecut,
Nu mă uita nici pe mine
Că sunt coleg cu tine.
Ţie-ţi fac poezie
Ştiu că asta-ţi e mândrie,
Ştiu că-ţi place dreptate
Parcă tu-mi eşti frate,
Zile noastre câte-or fi
Să rămânem prieteni.
Acum Mihai te salut,
În viaţă să ai scut,
Să faci poezii multe,
Să fii poet de frunte.
Duşan IOVANOVICI, Veteran de război, coleg pensionar C A R P Moldova Nouă. Din Moldova Veche Nr. 129 A , jud. Caraş – Severin 27 Ianuarie 2001, Sfântul SAVA

Stimate domnule Mihai Leonte

Deşi cu întârziere şi cu scuzele necesare ţin să vă mulţumesc pentru gestul dumneavoastră de a contribui la premierea elevilor silitori la învăţătură din satul dumneavoastră natal, cu cărţi ale cărui autor sunteţi sau din biblioteca personală.
Din discuţiile purtate cu directorul Şcolii Generale din satul PETIA, domnul profesor Nicolai GRĂDINARIU am înţeles că v-a mulţumit în scris pentru gestul dumneavoastră, făcut cu atâta căldură sufletească, şi în acelaşi timp a îndemnat elevii să vă transmită şi ei mulţumirile lor.
Dacă prin voinţa cetăţenilor şi cu ajutorul lui DUMNEZEU am ajuns primar al acestei comune, mă alătur şi eu celor care v-au mulţumit în sensul de a vă transmite şi mulţumirile mele personale pentru gestul făcut, dar în acelaşi timp şi cu rugămintea ca în cazul în care veţi reveni în ţinuturile natale să ne faceţi plăcerea de a cunoaşte personal pe beneficiarii gestului dumneavoastră nobil.
Cu mulţumirile şi respectul cuvenit,
Gheorghe BERARU

Primarul comunei BUNEŞTI, judeţul SUCEAVA

Răspândind revista MAGAZIN ISTORIC

Din Moldova – Veche, judeţul Caraş-Severin, domnul LEONTE Mihai, ne comunică o atitudine … intransigentă faţă de erorile apărute în paginile revistei noastre.
Noi cititorii sfertului de veac, trebuie în primul rând să vă mulţumim că aţi muncit şi v-aţi strecurat printre obstacolele vremii.
Aceasta denotă că dumneavoastră şi întreg colectivul de redacţie sunteţi în spiritul poporului român care de asemenea s-a dus pieptiş cu obstacolele şi astfel şi-a creat o istorie proprie. Magazinul Istoric nu l-am găsit întâmplător la timpul respectiv, i-am aşteptat apariţia şi am răspândit numai cuvinte bune despre această publicaţie enciclopedică după cum am numit-o.
Nu vreau să insist asupra greutăţilor ce le-aţi întâmpinat pe parcursul celor 25 ani, respectiv a peste 300 luni. Mă gândesc doar la aprobările ce trebuiau să însoţească şpaltul, la articolele ce trebuiau introduse la tipărit. Aici în zonă am iniţiat diverse persoane pentru a colecţiona revista, i-am ajutat pentru a participa la diferite concursuri Magazin Istoric dintre care unii au şi câştigat.
Fiind o persoană mai mult autodidactă, terminând liceul la seral şi şcoala de maiştri la zi mi-a plăcut să citesc mult, cu preponderenţă istorie şi geografie. Aceste două ştiinţe sunt tot atât de exacte, precum fizica, mecanica, matematica.
Despre revista dumneavoastră după cum am spus, am totuşi o părere foarte bună în general, chiar dacă mai există scăpări, greşeli sau inadvertenţe, noi cititorii care suntem în cunoştinţă de cauză când descoperim ceva ar trebui ca imediat în spiritul colaborării să vă semnalăm acestea. Astfel putem îndrepta ceea ce alţii au greşit sau interpretat greşit.
*
Suntem întru totul de acord cu opinia d-lui LEONTE Mihai. De altfel, după cum se poate constata, publicăm cu consecvenţă, de la începuturile noastre, precizările şi rectificările corespondenţilor noştri, atunci când ne sunt semnalate nedorite greşeli strecurate în unele articole.
Articol apărut în revista „MAGAZIN ISTORIC” nr. 3 Martie 1993
REVISTA MAGAZIN ISTORIC
Cuvinte calde şi gesturi concrete – cum este cel făcut de dumneavoastră, pentru pensionarii lipsiţi de posibilitatea de a face un abonament la revista noastră – sunt, pentru noi, încurajarea să continuăm această frumoasă aventură a publicării Magazinului Istoric.
Vă mulţumim şi aşteptăm noi veşti de la dumneavoastră.

Secretar general de redacţie,
DORIN MATEI

DONAŢIE

Domnul Mihai LEONTE DIN Moldova Veche, jud. Caraş-Severin, ne scrie,
„Am adunat în cei 35 ani de apariţie a Magazinului Istoric întreaga colecţie, am legat-o în câte două volume pe an, 6 numere , excepţie anul 1967, unde e un singur volum.
Consultându-mă cu soţia şi copii, am hotărât să donăm întreaga colecţie astfel aranjată Grupului Şcolar Industrial Moldova-Nouă, pentru ca, la conţinutul acestei inepuizabile enciclopedii, care este revista Magazin Istoric, să aibă acces cât mai mulţi cititori, respectiv elevii. Aduc pe această cale un omagiu deosebit tuturor celor care lucrează în învăţământul românesc, cărora, chiar la adânci bătrâneţi le datorăm respectul pentru îndrumările primite în şcoală.
Răspuns apărut la rubrica „Dialog cu cititorii” din Magazin Istoric – martie 2003

01 OCTOMBRIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A VÂRSTEI A TREIA

În data de 01 octombrie 1998 am fost invitat de un prieten şi colaborator al ziarului Timpul la Moldova –Nouă, de către domnul Mihai LEONTE, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Moldova-Nouă, una din cele mai active C.A.R.P-uri din judeţ.
Trebuie să vă spun că pe 01 octombrie planeta sărbătoreşte Ziua Internaţională a Vârstnicilor, şi pensionarii din Moldova-Nouă, sub aceste auspicii, şi-au desfăşurat manifestarea în saloanele Hotelului Sucursalei Miniere din localitate.
Trebuie spus de la bun început că n-a fost nici un moment de plictiseală, că pensionarii s-au dovedit încă o dată oameni cu picioarele pe pământ, fiind pe nedrept şi prosteşte excluşi din viaţa de toate zilele şi, în cazul nostru, nu s-au sfiit să ia în târbacă puterea locală, cât şi cea centrală, vinovată până la urmă de starea de bătaie de joc încare au ajuns la această oră pensionarii români.
Casa de Ajutor reciproc a Pensionarilor a fost înfiinţată în 1991 şi până în prezent a avut parte de un Consiliu de Administraţie şi un preşedinte, în persoana domnului Mihai LEONTE, deosebit de implicat în viaţa şi nevoile pensionarilor. Dovadă, chiar această manifestare, având ca tematică „Viitorul bătrânilor”, o sintagmă aproape cinică, în condiţiile de astăzi, dar până la urmă reprezentând o întrebare îndreptăţită adresată puterii de un segment uman, de care ar trebui să fim mândri şi nu să-l exterminăm prin neglijare.
Acţiunea a debutat cu vizionarea primei Expoziţii Fotografice „Bătrânii Noştri” cu subiecte din lumea vârstei a treia, au fost prezentate cărţi ale editurii Timpul din Reşiţa. S-au acordat diplome de MEMBRU DE ONOARE al C.A.R.P. Moldova-Nouă şi la discuţiile propriu-zise pe marginea întrebării dacă la noi bătrânii au sau ba un viitor?

Fragment din articolul „C.A.R.P. Moldova-Nouă – Faţă în faţă cu puterea”.
Mircea CAVADIA – Redactor-Şef la ziarul TIMPUL din Reşiţa 08 octombrie 1998.

Alearga…

Aleargă
şi vei prinde,
visul dintâi,
al copilului
inocent.

Diamantul

Diamantul?
Iluzie optică
disimulată,
cenuşă pietrificată

MOLDOVA NOUĂ: „PENSIONARII DIN ROMÂNIA TRĂIESC MAI RĂU DECÂT ÎN SCLAVAGISM”
„Redeşteptarea” Lugoj – constatată dl. Mihail Leonte, preşedinte CARP - 07 – octombrie 1999

Având în vedere continua degradare a vieţii pensionarilor, membrii Casei de Ajutor reciproc a Pensionarilor din Moldova Nouă au înaintat, cu prilejul încheierii anului Internaţional al Persoanelor Vârstnice, o petiţie către Parlamentul României – Senat şi camera Deputaţilor, MMPS, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei şi DMPS Caraş-Severin, prin care solicită actualizarea pensiilor în funcţie de meseria practicată în activitate, elaborarea urgentă a Legii caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, iar în noua lege a pensiilor să existe un capitol distinct despre drepturile pensionarilor. De asemenea, petiţionarii solicită ca la nivelul MMPS să fiinţeze un departament al vârstnicilor, cu corespondenţe în fiecare judeţ, precum şi includerea în structurile de conducere ale Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate a reprezentanţilor pensionarilor, proporţional cu numărul acestora.
În ultimii zece ani, pensiile au scăzut de la câteva sute de dolari în 1990, la numai câteva zeci de dolari astăzi, ne spunea dl. Mihai leonte, preşedintele CARP Moldova Nouă. „Cred că suntem în urma tuturor coloniilor – ne mărturisea dl Leonte – şi mult mai rău decât în sclavagism. Căci, dacă un sclav avea asigurată hrană, locuinţă, îmbrăcăminte şi protecţie, noi nu avem azi toate acestea”!
Conform datelor statistice, în judeţul Caraş-Severin, în mai puţin de doi ani, au dispărut circa 15000 de pensionari, dar nici pe cei 15000 de specialişti nu i-am văzut la faţă! Bătrânii au fost din totdeauna şi vor exista mereu, tocmai de aceea să nu uităm cuvintele lui Emil Cioran: „Rolul nostru este de a întoarce viaţa pe toate părţile, inspirând o ispită veşnică de a exista”

PAUL SEVER-SMADU

CINE ESTE PROFESORUL CLAUDIU VODĂ?

„Claudiu Mircea VODĂ. Un dascăl cum scrie la carte, sprâncene şi mustăţi brune, tâmple cărunte, idolatrizat de elevi şi … de eleve, puţin adus pe spate, ca orice om prea repede crescut şi slab hrănit în anii războiului. Un adevărat pedagog, fără veleităţi de îndrumător rigid, fără ifose de savant, deşi specialist în chimie şi pasionat de literatură. Un născocitor de jocuri, animator de cercuri, iniţiator de expediţii. Un spirit şi o vorbă pe care I-o cunoşteau şi dascălii de acum douăzeci de ani. Într-un cuvânt un sufletist, cu o rezervă inepuizabillă de uimire şi simţ aproape medical al răspunderii faţă de puzderia copiilor care îşi poartă azi cu atâta spontană siguranţă degetele „pe flautul curcubeului”, propunându-şi, chiar la start, ţinte incomparabile cu ale noastre „ZENITUL” …
Profesorul Claudiu Mircea VODĂ a păstrat până azi şi pasiunea drumeţiilor şi acea contagioasă tinereţe fără bătrâneţe din anii de pionerat. O tinereţe de spirit, încrezător în virtuţile înalte ale raţiunii omeneşti, în stare să cunoască şi să schimbe natura din jur, să-şi potenţeze, odată cu ea, propriile înzestrări. Un spirit deschis la tot ce înseamnă promisiune, speranţă artistică. Un ritm de respiraţie firească. O aspiraţie mai înaltă decât ambiţiile celebrităţii efemere …
Veronica PORUMBACU
„O zi, un om, un fapt”.
Editura pentru turism, Bucureşti, 1972.

CU PRIETENIE, DESPRE UN FOST MINER …

Încercând să vorbesc despre Mihai LEONTE, ar trebui spuse foarte multe lucruri. În primul rând trebuie spus că are o vastă experienţă de viaţă. Plecând din satul său natal încă de copil, a trecut prin diverse întreprinderi, şantiere, gostaturi din ţară, astfel a ajuns la şcoala profesională de mineri din Zlatna, unde şi-a consolidat pentru început educaţia. De fapt aici începe să scrie primele versuri.
L-am cunoscut pe Mihai LEONTE la scurt timp după venirea în Moldova-Nouă în 1967 şi am considerat că este un personaj cu care ai ce discuta, având un bagaj cultural diversificat, rar întâlnit la oamenii simpli. Niciodată nu s-a dat mare. Şi-a păstrat o anumită gradualitate, respectând pe toată lumea şi făcându-se respectat prin modestie. Prea puţini ştiau că scrie versuri şi vreodată şi le va scoate la lumină.
Din sursele avute la dispoziţie am constatat că s-a făcut remarcat încă din băncile şcolii profesionale unde scria textele pentru brigada artistică a şcolii profesionale. Cred că aici şi-a făcut adevărata ucenicie literară.
În anul 1963 fiind admis la Liceul seral din Baia de Arieş, Mihai LEONTE a trecut într-o nouă etapă literară, frecventând cenaclul literar „PAVEL DAN” din Turda, unde îşi face debutul literar. Dar având o activitate mai intensă fiind remarcat în presa locală. După venirea în Moldova-Nouă s-a făcut remarcat în producţie, personal scriind despre această persoană în revista „Semenicul” din 1975.
După ieşirea la pensie în anul 1990, a înfiinţat Asociaţia Pensionarilor „Clisura Dunării”, iniţiind diverse activităţi pentru pensionari ca: şezători literare, simpozioane, organizând în anul 1998, prima Expoziţie Fotografică „Bătrânii Noştri” la Moldova Nouă cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, aceasta fiind o acţiune remarcabilă pentru
promovarea imaginii bătrâneţii, ca pe un capitol al vieţii văzut dintr-un unghi al frumosului şi nu al deznădejdii şi resemnării.
Personal l-am sprijinit şi sfătuit, alături de alte persoane să-şi publice prima plachetă de poezii „ALB-NEGRU” în anul 1999, care a fost o mare surpriză pentru mediul cultural din oraşul de la Dunăre. Îţi doresc prietene Mihai LEONTE, multe succese.

Cu sinceră prietenie,
Mihai COSTRAŞ Contabil
Moldova Veche 08 noiembrie 2003

Omului deosebit poet şi scriitor Mihai LEONTE din Moldova-Nouă

Istoria omenirii ne este cunoscută prin perioadele marcate de actele de cultură – momente ajunse la apogeu în zilele noastre. Multe culturi şi-au pierdut esenţa înţelepciunii prin tragedii cunoscute sau necunoscute. Înţelepciunea strămoşilor noştri trăitori în curbura Carpaţilor s-a pierdut în mare parte prin lipsa unui alfabet propriu, lăsând moştenire totuşi, acele desene rupestre sau celebrele tăbliţe de la Tartaria ne descifrate nici până în prezent. Pentru Banat, cultura este legată de extragerea şi prelucrarea fierului şi cuprului, cunoscută sub denumirea de „Cultura Banatului Montan” care începe pentru noi la malul stâng al bătrânului Danubiu şi se pierde în aluviunile Timişului şi ale Mureşului.
Pe tot acest areal, istoricii scot în evidenţă urme ale trecutului foarte îndepărtat. Ce ştim despre megaliţii de fier şi cupru de la topitoriile din Moldova-Nouă, Sasca- Montană, Ciclova, Oraviţa şi Dognecea? Cine mai povesteşte despre idilele de dragoste ale minerilor din antichitate, când poate nu aveau un HOMER, care să le aşeze în versuri măiestre trecute din generaţie în generaţie pentru a fi redate posterităţii mai târziu?
Să nu privim prea departe şi să coborâm în timpurile noastre. Vechile vetre miniere au rămas în multe cazuri pustii, oamenii au uitat că din aceşti munţi au izvorât râuri de cultură şi civilizaţie, că oamenii simpli îşi aveau poveşti şi legende proprii, că din sudoarea muncii lor în adâncuri de mină cu ciocane manuale sau mecanice s-a născut cultura montanistică precum pasărea Phoenix din propria cenuşă.
În literatura contemporană, un miner din Moldova – Nouă în orele de răgaz, în liniştea nopţilor târzii sau pe bandajul de brad, obosit după efortul din mină şi-a aşternut gândurile însăilate în versuri simple dar cu profunde semnificaţii simbolistice, descriind astfel viaţa ortacilor săi de muncă grea.
Acest miner deosebit Mihai LEONTE din Moldova – Nouă a făcut cunoscute lumii gândurile sale despre acei care îşi trăiesc o mare parte din viaţă în „LUMEA FĂRĂ CER” cum spusese mai demult un alt scriitor, Virgil BIROU – 1903-1968 – despre mineri. Acestui OM minunat, dornic de cultură, avid de învăţătură, autodidact, care a reuşit să scrie aceste pagini minunate despre anonimii care aduc la suprafaţă bogăţiile civilizaţiei, merită să-i fim aproape şi să ne ridicăm pălăria în faţa scrierilor sale izvorâte din inimă şi suflet, dăruite nouă tuturor, dar mai ales celor care am trecut prin întunericul minei la lumina plăpândei lămpi de carbid.
LA MULŢI ANI, dragul meu prieten, cu împliniri şi mulţumire sufletească pentru tot ce scrii pentru ca şi alţii să ştie că minerii sunt oameni deosebiţi, puternici care înving greutăţi pentru ca lumea să se lumineze şi să strălucească, fără a se gândi cine a contribuit la mersul înainte al societăţii omeneşti.

Constantin GRUESCU – tehnician geolog – Ocna de Fier, colecţionar flori de mină

CREDINŢĂ ŞI POEZIE

Citind cu ceva timp în urmă poeziile colegului mai tânăr Mihai LEONTE mi-a făcut o deosebită plăcere să descopăr unele creaţii cu caracter religios. Asta mi-a adus aminte când încă fiind în câmpul muncii, neştiind că voi citi astfel de poezii scrise de acest coleg. La o şedinţă de partid comunist, Mihai LEONTE a declarat în plenul şedinţei ce avea ca subiect excluderea din partid a unui maistru care era de credinţă baptistă „că nu vede de ce trebuie exclus acest cetăţean din partidul comunist, numai pentru faptul că citeşte BIBLIA, carte care în fond, ar trebui să existe în biblioteca oricărui om”. Pentru aceasta, cineva cu epoleţi albaştri l-a cercetat mai atent după aceea pe actualul poet.
Credinţa există în fiecare din noi, totul depinde spre ce se îndreaptă sufletul acelui om. Nimeni nu are dreptul să dirijeze sufletul uman spre o anumită religie. Omul simplu îşi va alege calea credinţei singur, fie că o adoptă pe cea a părinţilor săi, fie mai târziu în viaţă va avea o altă opţiune spre un acelaşi unic ZIDITOR AL LUMII.
Prin cuvintele emoţionante prin care OMUL şi poetul Mihai LEONTE cere iertare creatorului, răzbate încrederea pe care o are în El, şi îi recunoaşte supremaţia în faţa morţii cu strigătul de bucurie şi izbândă „HRISTOS A ÎNVIAT”.
Cred în unul Dumnezeu” Sunt cuvinte spuse din inimă şi care nu pot fi contestate, deoarece sunt scrise, prin aceasta poetul recunoscându-şi credinţa în Divinitate, prin mijloace simple comune tuturor credincioşilor.

RUSU Ştefan – Coleg pensionar, fost maistru principal Miner.

AM ÎNCREDERE ÎN ACEST OM …

„M-am hotărât să-l sprijin pe Mihai LEONTE în tipărirea poeziilor sale încă de la tipărirea primelor plachete pe care le-am prelucrat împreună. Astfel am adus la lumină plachetele „ALB-NEGRU”-1999 - „Nostalgii”-2000 – „Reverii Adverse” şi „Valenţe medii” – 2001. Un editor trebuie să-şi asume anumite riscuri, căci nu ştie ce se va întâmpla în viitor. S-ar putea să aibă succes cu cel care îl sprijină, sau poate şi pierde. Chiar dacă voi pierde merg în continuare pentru a scoate la lumină creaţiile acestui om simplu, ce şi-a adus scrierile la lumină dintr-o viaţă destul de agitată, dar şi foarte modestă. Sper că nu voi da greş, sponsorizându-l pe Mihai LEONTE.
Îi doresc multă sănătate şi viaţă lungă, pentru a scrie în continuare.

Marian Cocean Patronul S.C. Partner” Moldova Nouă

STIMATE DOMNULE MIHAI LEONTE,

Primind scrisoarea dumneavoastră, care a fost o frumoasă surpriză din toate punctele de vedere, ţin să vă mulţumesc în mod special pentru statornicia şi consideraţiile pe care le aveţi faţă de persoana mea.
Am onoarea a vă comunica mulţumirile colectivului didactic, al elevilor şcolii cât şi ale mele personal, pentru gestul deosebit şi chiar nesperat, în condiţiile dificile prin care trece societatea, cât şi fiecare dintre noi.
Premiile acordate de dumneavoastră celor mai merituoşi elevi din clasele V – VIII, cât şi cele opt menţiuni dedicate altor elevi, au produs o mare emoţie în rândul întregului colectiv de cadre didactice al Şcolii Generale nr.1 Petia. În continuare vreau să vă comunic elevii ce au beneficiat de atenţia dumneavoastră: Paula ANDRIEŞ, Andrei FRANCIUC, Gabriela MAHARIUC, Nicoleta ŞTEFAN, Ancuţa CONDURACHE, Anca ŞTEFAN, Mihaela ŢĂRANU şi Alina ŢĂRANU, cea mai fidelă cititoare a bibliotecii şcolii.
De asemenea vă mulţumesc pentru cărţile donate bibliotecii şcolii. În nume propriu vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru şcoală, pentru donaţiile făcute şi vă asigur de tot respectul şi preţuirea mea.
Mă bucur că sunteţi sănătos în prezent şi continuaţi munca de creaţie, este un lucru excepţional pentru care vă apreciez şi vă stimez în mod deosebit.
Sunteţi un suflet mereu tânăr, un cutezător, un iubitor de oameni, rugându-vă să rămâneţi aşa până la sfârşit.
Cu deosebită stimă, prietenie şi respect, vă urez să aveţi multă sănătate şi putere de creaţie.

Profesor Nicolai GRĂDINARIU
DIRECTOR AL Şcolii Generale nr.1 PETIA
20 Iunie 2001

Nene ...dar nu vrei sa mai schimbi cate o ideea cu noi cei de pe forum?

Sau ti-ai propus cumva sa ne dai gata cu ampolarea personalitati matale?

Hai jos langa noi ...ca la varsta matale ar trebui sa stie cum miroase lauda de sine ...nu?
***
Draga Soimos,
Daca mi se impune ce sa scriu nu mai postez nimic.
In aceasta privinta mi-am spus punctul de vedere.
Nu vreau sa scriu ceea ce nu ma pricep.
Ceea ce postez aici e cuprins in volumul respectiv.
Nu ma laud, ci doar prezint.
Sa auzim numai de bine.

MODEST, ROMANTIC, VISĂTOR...

Cunoscător al tainelor vieţii, încărcat de povara anilor care au trecut, dar pe care nu i-a uitat, ani care s-au schimbat şi l-au schimbat, ani trăiţi cu neguri şi lumini, cu tristeţi şi bucurii, cu realizări şi deziluzii, un vechi talent nativ, MIHAI LEONTE, transpune în versuri cele mai frumoase gânduri, simţuri, sentimente.
Urmărit de umbrele inocentei copilării, cu sufletul încă tânăr, poetul evocă în versurile sale natura, satul natal, casa părintească şi, nu în ultimul rând chipul mamei sale, despre care mărturiseşte: „va trăi veşnic în inima mea!”.
Retrăind intens copilăria, purtând în inimă doruri ascunse, amintindu-şi de adolescenţă şi tinereţe, de chipul care l-a fermecat, de primii fiori ai dragostei, de primul sărut, MIHAI LEONTE recunoaşte, fără nici un fel de reţinere, plenitudinea, sentimentul iubirii de care se simte cuprins, sentiment ce-l transformă într-un romantic visător, într-un „veşnic îndrăgostit” de tot ceea ce înseamnă viaţă.
Uneori simţindu-se singur, alteori trist, nu se lasă copleşit de acea stare melancolică inevitabilă, ci continuă, aşternându-şi pe nesfârşitele pagini albe, dăruindu-şi sufletul, ne uitând de unde a plecat.
Modest, se prezintă în câteva dintre poeziile sale ca un fost miner, dar nu un miner „oarecare”, ci unul care caută adâncimea „ca pe o hrană necesară”. Învăţând să lupte continuu cu vicisitudinile vieţii, cu împotrivirile destinului, cu propriul „eu”, să învingă toate greutăţile ivite, sprijinit de prieteni şi de familie, în special de fiica sa Amelia, adunându-şi în suflet amintiri pe care le deapănă, ţinteşte cu arma ideilor undeva sus, pe aripile poeziei, în cele mai înalte sfere.

Profesor RAMONA POPESCU
Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă
Licenţiată în Litere a Universităţii de Vest TIMIŞOARA

„Oamenii devin mari prin instituţiile de binefacere pe care le lasă în urma lor”

Napoleon Bonaparte
Împăratul Franţei
1804 - 1815


VIAŢA CA O METAFORĂ …

Fiecare dintre noi, prin ceea ce facem, suntem mici creatori, indiferent de locul în care trăim sau ne desfăşurăm activitatea. Mihai LEONTE a simţit, mai mult ca oricând, acest moment, în anul 2002, când, prin eforturi financiare deosebite, a adunat într-un volum tot ceea ce aşternut pe hârtie în decursul anilor.
Sub titlul „Meditaţii Admise”, s-au împletit ca într-o cunună gânduri, simţuri, speranţe şi crâmpeie de viaţă. Şi nimic nu poate fi mai curat decât momentul în care omul se „dezbracă” de urâciune şi îşi arată frumuseţea interioară. Nici un om fără sensibilitate nu ar putea să scrie, să trasmită emoţia gândurilor sale şi, de ce nu, să se încarce cu emoţia semenilor săi.
În Clisura Dunării trăiesc oameni care se luptă, ca de altfel în fiecare loc din lumea asta, cu propria viaţă. Mihai LEONTE a înţeles că acolo unde-s mulţi puterea creşte şi că povestea vieţii lui, poate fi şi povestea altuia. De aceea, în 1991, a pus bazele Asociaţiei Pensionarilor „Clisura Dunării” şi a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă militând pentru drepturile pensionarilor şi pentru a avea o viaţă mai bună în perioada aceasta.
Viaţa poate să fie o metaforă permanentă atunci când o preţuim cu adevărat. Există un început care, vrem nu vrem, culminează cu un sfârşit. De asemenea, primii paşi te conduc spre punctul maxim – „Apogeul metaforic”, cartea care include şi aceste rânduri reprezintă pentru autor, poate, momentul deplinei maturităţi şi împliniri.

Adriana DOLCIANU
Licenţiată a Universităţii de vest Timişoara,
Specialitatea Jurnalistică
Realizatoarea emisiunii „Vârsta a Treia” la Radio Timişoara

ACOMODAREA VOLUNTARĂ

Există o adevărată teorie a oamenilor „dezrădăcinaţi” care, din diferite motive, subiective sau obiective, au ajuns pe alte meleaguri decât cele natale, şi luptă să se acomodeze şi să se integreze într-o comunitate care nu întotdeauna le este prietenoasă. Se pare, însă, că pentru Mihai LEONTE nu au existat problemele acomodării, dimpotrivă, acesta, dincolo de lupta pentru sine, a fost motorul care a dinamizat una dintre cele mai defavorizate categorii din România, aceea a pensionarilor. A dinamiza o categorie considerată debarcată, fără utilitate, doar consumatoare de fonduri, fără a se ţine cont că aceşti pensionari au fost contribuabili o viaţă, este cu adevărat un lucru remarcabil.
Pe Mihai LEONTE îl cunosc şi, în acelaşi timp nu-l cunosc, pentru că de câte ori ne-am întâlnit mi-a oferit o altă faţă surprinzătoare. De la cea de preşedinte în stare să prezinte rapoarte de activitate, pe categorii, oameni, responsabilităţi, la cea de bonom, cu povestiri atractive, până la cea de scriitor.
Există momente în care oamenii consideră că trebuie să tragă linie, să socotească binele făcut, reperele importante pe care le lasă în urmă. Un asemenea moment de bilanţ provizoriu se doreşte a fi şi acest „Apogeu metaforic” la care contribui cu gândul neîmplinirii, încă , a unui filmuleţ, pe care să-l realizez cu Mihai LEONTE ca personaj povestitor al minunatelor locuri în care acesta vieţuieşte, creează şi este preţuit.

Constantin MĂRĂSCU
Licenţiat al facultăţii de Studii Economice Timişoara
Realizator emisiuni la Televiziunea Română Timişoara.

ZIUA MINUNATĂ

A fost ziua minunată
A întâlnirii noastre,
Erai foarte încântată
Pluteam amândoi prin astre.

Priveam la tine încântat
Şi totodată cu aminte,
Te-am cuprins şi sărutat
Am rămas în contemplare.

Eram singuri pe Pământ
În jurul nostru un pustiu,
Plecasem pe tărâmul sfânt
Ne-am trezit într-un târziu.

Am revenit la realitate
Cu gândul la altă amintire,
Care era foarte departe
Care ne-a dus la fericire.

Stăm liniştiţi mână în mână
Ca doi copii nevinovaţi,
Dorind ca totul să rămână
Aşa cum stăm, îmbrăţişaţi.

Petia 08 noiembrie 1963

AŞTEPTARE

Căutând prin vechile emoţii
Nu mai regăsesc primul sărut,
Mă întrebi care sunt sorţii
Prin care noi ne-am cunoscut.

Acum nici nu pot să plâng
Lacrimi n-am, am ochii trişti,
De durere pumnii strâng
Şi mă-ntreb de mai exişti.

Astfel zilele se scurg încet
Cu mersul lor înspre final,
Iubito eu te mai aştept
Până la sfârşitul meu fatal.

Dacă auzi că nu mai exist
Nu veni să vezi un trup inert,
Chiar dacă-ţi va fi chipul trist
Am murit cu tine-n piept.

Fălticeni 08 noiembrie 1963