Acasa
Cum gandesc ortodocsii si catolicii, in general, ca trebuie realizata traducerea corecta a Scripturilor si de ce nu-s de accord cu Biblia Cornilescu:
In revista “Revista Arhiepiscopiei Timisoarei”, am gasit un articol al lui Constatin Jinga (prof. la Univ. ortodoxa teologica din Timisoara), referitor la problema traducerii Scripturii
In acest articol, incearca sa explice de ce sunt atat de mari diferente intre diversele traduceri.
Asadar (selectie din articol):
Traductologii zilelor noastre au incetat de multa vreme sa mai descrie traducerea ca fiind "reproducere a textului original" sau fidelitatea in termeni de "obligatie de a reda textul original".
Etimologic vorbind, traducerea nu este cu totul straina de negot, dar nici de tot ceea ce inseamna Traditie. Si, vom vedea, are multe in comun cu actul gratuit al daruirii.
Sarcina traducatorului depaseste sfera simplului transfer. El este chemat deja sa efectueze "specificarea sensului unui text". Adica "a spune, pe baza unor reguli explicite, în ce conditii textul respectiv este adevarat".
Apoi, fiecare limba reprezinta o modalitate, o incercare de a percepe lumea ; de aceea, sarcina traducatorului va evolua mereu intre constrangerile impuse de enuntul de tradus si cele presupuse de efortul de a crea in limba receptoare o relatie de echivalenta, cu proprietati similare celei din textul sursa.
Un text literar nu poate fi abordat la fel ca un text tehnic, iar enunturile care-l compun nu pot fi tratate separat decat pana la o limita. Un text tehnic presupune corespondente directe si exacte, cuvant cu cuvant, ceea ce nu este cazul textului literar.
Luand un ex conctret Psalmul 50:8 (“Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi”) si traducerea lui in fuctie de zonele geografice unde nu este zapada sau unde albul are conotatii malefice, traducatorul trebuie sa realizeze “un nou univers de reprezentare, de referentializare”…
Textul din limba sursa este reconstiuit cu elemente puse la dispozitie de limba receptoare.
Ei sustin(ortodocsii, catolicii) ca exista unui element capabil sa pastreze si sa perpetueze coerent sensurile mantuitoare, fara teama de a le transforma, intr-o "bariera pentru o noua perceptie". Si ca in Biserica, acesta este unul dintre rosturile Traditiei: de a pastra semnificatiile termenilor-simbol si de a cultiva un orizont de asteptare necesar intelegerii lor.
Traditia poate asigura, prin excelenta, acuratetea textului rezultat intr-o limba moderna, mentinând echilibrul atat de necesar intre vechi si nou, intre forma textului, aflata "supt vremi" si implicatiile profunde ale acesteia, aflate deasupra de vremi. Multumita continuitatii pe care o sustine Traditia, anumite notiuni si simboluri se pot pastra nealterate din punct de vedere formal, fara a-si pierde valoarea iconica. Fapt aproape imposibil(dupa parerea lor) intr-o traducere efectuata dintr-o alta perspectiva unde, daca se cauta pastrarea cu orice pret a formei, fraza devine rigida si nu mai comunica nimic. Limba de lemn (spun ei).
Un traducator aduce cu sine, odata cu limba în care traduce, un intreg bagaj de elemente din alcatuirea unei episteme partial straina de textul sursa, dar proprie lui si beneficiarilor imediati ai traducerii sale. Dilema, inexistenta in sanul unei Biserici traditionale, este de a efectua transferul la nivel formal, cu riscul de a compromite mesajul - sau de a parafraza, cu riscul de a pierde puncte de reper, totusi, nesubstituibile.
In fond si la urma urmei, a traduce nu inseamna a transfera forme lingvistice, dar nici a transmite un mesaj cu orice pret. Trebuie sa existe un echilibru, o zona de intersectie în cadrul careia eroarea sa poata fi tinuta sub control, adica … negociata. Si am vazut, deja, ca tocmai o astfel de zona asigura Traditia.(dupa ei). Pana la urma o traducere fidela, corecta, nu poate fi decat asemenea unei erori constient asumate.
In revista “Revista Arhiepiscopiei Timisoarei”, am gasit un articol al lui Constatin Jinga (prof. la Univ. ortodoxa teologica din Timisoara), referitor la problema traducerii Scripturii
In acest articol, incearca sa explice de ce sunt atat de mari diferente intre diversele traduceri.
Asadar (selectie din articol):
Traductologii zilelor noastre au incetat de multa vreme sa mai descrie traducerea ca fiind "reproducere a textului original" sau fidelitatea in termeni de "obligatie de a reda textul original".
Etimologic vorbind, traducerea nu este cu totul straina de negot, dar nici de tot ceea ce inseamna Traditie. Si, vom vedea, are multe in comun cu actul gratuit al daruirii.
Sarcina traducatorului depaseste sfera simplului transfer. El este chemat deja sa efectueze "specificarea sensului unui text". Adica "a spune, pe baza unor reguli explicite, în ce conditii textul respectiv este adevarat".
Apoi, fiecare limba reprezinta o modalitate, o incercare de a percepe lumea ; de aceea, sarcina traducatorului va evolua mereu intre constrangerile impuse de enuntul de tradus si cele presupuse de efortul de a crea in limba receptoare o relatie de echivalenta, cu proprietati similare celei din textul sursa.
Un text literar nu poate fi abordat la fel ca un text tehnic, iar enunturile care-l compun nu pot fi tratate separat decat pana la o limita. Un text tehnic presupune corespondente directe si exacte, cuvant cu cuvant, ceea ce nu este cazul textului literar.
Luand un ex conctret Psalmul 50:8 (“Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi”) si traducerea lui in fuctie de zonele geografice unde nu este zapada sau unde albul are conotatii malefice, traducatorul trebuie sa realizeze “un nou univers de reprezentare, de referentializare”…
Textul din limba sursa este reconstiuit cu elemente puse la dispozitie de limba receptoare.
Ei sustin(ortodocsii, catolicii) ca exista unui element capabil sa pastreze si sa perpetueze coerent sensurile mantuitoare, fara teama de a le transforma, intr-o "bariera pentru o noua perceptie". Si ca in Biserica, acesta este unul dintre rosturile Traditiei: de a pastra semnificatiile termenilor-simbol si de a cultiva un orizont de asteptare necesar intelegerii lor.
Traditia poate asigura, prin excelenta, acuratetea textului rezultat intr-o limba moderna, mentinând echilibrul atat de necesar intre vechi si nou, intre forma textului, aflata "supt vremi" si implicatiile profunde ale acesteia, aflate deasupra de vremi. Multumita continuitatii pe care o sustine Traditia, anumite notiuni si simboluri se pot pastra nealterate din punct de vedere formal, fara a-si pierde valoarea iconica. Fapt aproape imposibil(dupa parerea lor) intr-o traducere efectuata dintr-o alta perspectiva unde, daca se cauta pastrarea cu orice pret a formei, fraza devine rigida si nu mai comunica nimic. Limba de lemn (spun ei).
Un traducator aduce cu sine, odata cu limba în care traduce, un intreg bagaj de elemente din alcatuirea unei episteme partial straina de textul sursa, dar proprie lui si beneficiarilor imediati ai traducerii sale. Dilema, inexistenta in sanul unei Biserici traditionale, este de a efectua transferul la nivel formal, cu riscul de a compromite mesajul - sau de a parafraza, cu riscul de a pierde puncte de reper, totusi, nesubstituibile.
In fond si la urma urmei, a traduce nu inseamna a transfera forme lingvistice, dar nici a transmite un mesaj cu orice pret. Trebuie sa existe un echilibru, o zona de intersectie în cadrul careia eroarea sa poata fi tinuta sub control, adica … negociata. Si am vazut, deja, ca tocmai o astfel de zona asigura Traditia.(dupa ei). Pana la urma o traducere fidela, corecta, nu poate fi decat asemenea unei erori constient asumate.
