Socotiti multa vreme eretici crestini, gnosticii sînt astazi considerati reprezentantii unui sistem de gîndire independent care a rivalizat cu crestinismul, pe care l-a influentat în unele privinte preluînd în acelasi timp anumite notiuni de la el. Istoricii secolului al XIX-lea au început să critice lipsa de obiectivitate în acest domeniu a ereziologilor si sa traseze un tablou mai nuantat al Gnozei. Au descoperit în ea o miscare precrestină al carei centru principal a fost scoala din Alexandria, unde scriitori evrei elenizati au combinat iudaismul cu filozofia greaca, cum a fost Artapan care îl identifica pe Moise cu Hermes, Aristobulos care dadea Vechiului Testament o interpretare aristoteliciana si mai ales Philon care punea cu îndrazneala de acord cosmologia din Peniateuc cu cea din dialogul lui Platon, Ti-maeus. Un alt centru a fost reperat în jurul lui Ioan Botezatorul, caruia Clement din Roma, în Homere sale îi atribuia drept discipol favorit si succesor dupa moarte pe Simon Magicianul. Aceasta miscare, înca într-o forma necristalizata, a întîlnit în drumul ei crestinismul incipient, a cautat sa-l anexeze sau sa-l exploateze filozofic, de unde si vehementele reactii ale Parintilor Bisericii împotriva ei. Pentru a degaja gnosticismul de ceea ce-l înconjoara trebuie actionat cu multă prudența. Un profesor din Strasbourg, Jacques Matter, a fost primul care, în 1828, a separat cu claritate gnosticii (Basilidieni, Marcioniti, Valentinieni etc.) de vechii crestini (Nazarenieni, Ebioniti), de crestinii eretici (Docetici, Elxaiti), de crestinii ascetici (Montanisti, Encratisti) și de sectele anticrestine (Samariteni, Hypsistarieni, Mandeeni); acestea reprezinta deosebiri fara de care nu putem avea o istorie serioasa a ideilor.
Studiul Gnozei, continuat dupa el de Adolf Harnack, Wil-helm Bousset si multi altii, avea sa capete în secolul al XX-lea o deosebita actualitate, ca si cum spiritul modern ar fi gasit în el un stimulent incomparabil. în 1945, descoperirea în Egipt, lînga Nag Hammadi, a unei biblioteci gnostice de vreo cincizeci de scrieri, aparținînd probabil Sethienilor din secolul al IV-lea, a reînnoit entuziasmul specialistilor pentru autori care nu puteau fi pîna atunci apreciati decît prin intermediul unor fragmente citate în literatura patristica. în Franta, în Germania ai în Statele Unite s-au alcatuit echipe care sa recenzeze, sa traduca si sa editeze pretioasele papirusuri. Ramîne acum în seama criticii sa arate cum a deschis Gnoza calea filozofiei oculte (cuprinzînd, prin definiție, teologia iudeo-crestina si magia pagîna); si se va vedea ca ele se lumineaza reciproc cu o lumina dintre cele mai puternice.
Trebuie sa precizam ca aceasta religie nu pleaca de la o personalitate centrala, cum este Iisus Hristos pentru crestinism, Buddha pentru budism, Mahomed pentru islamism, ale caror revelatii sînt perpetuate de credinciosi de-a lungul veacurilor. Dimpotriva, ne gasim in prezența unei constelatii de mici comunităti initiatice servind, fiecare în felul ei, cultul unei valori transcendente Gnosis (Cunoasterea), decretata superioara credintei. Chiar atunci cînd un sef de scoală puternic, un Simon Magicianul, un Marcion, un Valentin, un Basilide, un Mani a fost venerat ca un om-zeu de catre discipolii lui, aceasta veneratie n-a constituit niciodata un punct doctrinal care sa priveasca ansamblul gnosticilor si nu s-a prelungit niciodata mai mult de cîteva generații. De altfel, întemeietorii acestor comunităti nu sînt toti cunoscuti; nu se stie daca Carpocratos al Carpocratienilor din Roma este cel care a trait în Chefalonia si care este, exact, legatura Nicolaitilor cu Nicolaus, cel combatut de sfîntul Ioan. Gasim un fenomen analog în China, la Taoistii reuniti în jurul lui Tao, Marele Principiu, si care se divizau în scoli mai putin diversificate si mal putin opuse decît cele ale Gnozei.
Grupurile gnostice au avut credinte si ritualuri diferite dar, cel putin, au avut în comun una si aceeasi motivatie ideologica si mai multe postulate fundamentale. Ele s-au straduit sa raspunda acelei cumplite întrebari: „Daca exista un Dumnezeu, de ce exista Raul în univers?" Nu putea sa fie mai greu pentru o Divinitate suprema sa creeze o lume perfecta mal degraba decît aceasta lume imperfecta unde nedreptațile, dezordinile sociale,crimele se succed pretutindeni si dintotdeauna....